Mioriţa de Nicolae Labiş
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.
Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os…
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.
Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?.
El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate…
Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă…
De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul – albă vâlvătaie…
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie…
Profesor de limba şi literatura română 